Pagini

20 mai 2013

Hilarion Mesajul săptămânii: 19-26 mai 2013

Primit de Marlene Swetlishoff / Tsu-Tana

Preaiubitilor,

În aceste zile, care sunt peste voi, se descoperă mult ce anterior nu era cunoscut. Este o informație care trebuie să vadă lumina zilei, astfel încât să poată fi analizată și confruntată, nu numai individual, ci la nivel național și mondial. Toate activitățile care nu provin din cea mai înaltă integritate și în aliniere cu cel mai mare bine în toate , sunt expuse cu mai multă frecvență. Lumea are nevoie să fie curățată de tot ceea ce a păstrat locuitorii săi în iluzie cu privire la modul de a trăi viața lor de zi cu zi într-un mod acceptabil. Aceste adevăruri sunt greu de acceptat la început deoarece oamenii încep să se trezească la modul în care lucrurile au avut efectiv loc și acest lucru le permite să vadă paradigma în care au trăit dintr-o perspectivă cu totul diferită.

Această perspectivă este foarte inconfortabilă și deziluzionantă de experimentat, deoarece înseamnă că oamenii din lume trebuie să se confrunte cu umbrele din ei înșiși, din cei dragi lor și din societățile lor. Înțelegerea vine numai după ce se vede prin iluziile care au fost țesute chiar în țesătura civilizației moderne, în așa fel încât să facă toate distorsiunile adevărului vieții să pară a fi acceptabile. Oamenii de pe Pământ se mișcă rapid prin această perioadă și se aliniază cu adevărurile care locuiesc în inimile lor. Cei care au perpetuat aceste mituri încearcă încă cu disperare să păstreze puterea pe care au exercitat-o de-a lungul veacurilor, dar energiile cosmice mai înalte care pătrund acum planeta nu vor permite o astfel de activitate să continue.

Lumina își exercită puterea astfel încât să aducă la suprafață tot ceea ce nu a servit binelui cel mai înalt al planetei și al locuitorilor săi. Totul trebuie să fie dezvăluit, asupra toate trebuie să se reflecte, toți trebuie să fie treziti din umbra care a stat ascunsă sub suprafată. Viața de zi cu zi a fiecărui individ din fiecare colț al lumii se schimbă și cu această schimbare, va fi un haos până când totul este rezolvat și eliberat. Energiile primite lucră necontenit pentru a realiza această schimbare în fiecare individ și în cadrul tuturor sistemelor de operare care servesc binele comun al oamenilor și al planetei. Puterea oamenilor care s-au unit în scop comun va crea aceste schimbări.

Pe măsură ce aceste schimbări continuă să apară, voi, care ați fost pregătiti pentru aceste vremuri faceți un serviciu extraordinar prin menținerea luminii , integrității și curajului vostru și statornicia prin care ancorați lumina în miezul Pământului. Acesta ajută Pământul să rămână într-o stare mai mare de stabilitate decât a fost anterior posibil. Nu vă descurajați de aparențele exterioare ale acestor schimbări. Totul este bine și Pământul se mișcă într-o dimensiune mai înaltă. Pământul este cel mai recunoscător pentru asistența pe care o primește în fiecare zi de la cei care îi trimit lumina prin faptul că sunt dispuși să fie canale pentru energiile înalte.

Aceste perioade sunt cele mai uimitoare și cei care s-au adunat pentru a viziona procesul de ascensiune, care are loc pe această planetă au cel mai mare respect și admirație pentru cei care au ales să fie o parte din această mare lucrare prin faptul că sunt doritori să adauge lumina lor la acest efort. Având în vedere această mare oportunitate pentru deplasarea într-o lumină mai mare, cea care a mișcat acest proces într-o nouă zonă, care acum se ancorează și începe să-și pătrundă influența prin toate aspectele vieții pe această planetă, este forța și determinarea pe care fiecare dintre voi o purtați în inimile voastre pentru intentia voastră ca toată omenirea să se înalțe cu Pământul. Noi, cei care am slujit această planetă și toate popoarele sale și toți locuitorii săi de-a lungul multor ere suntem profund recunoscători pentru lumina care crește în fiecare inimă umană.

Până săptămâna viitoare

EU SUNT HILARION


© 2012 Marlene Swetlishoff / Tsu-Tana (Soo-tam-ah) Păstrător al simfoniilor Gra?iei.

http://www.therainbowscribe.com/

Traducere Eliza Fati